Cazul FNI

Ioana Maria Vlas rămâne cu condamnarea de 10 ani de închisoare

Ioana Maria Vlas rămâne cu condamnarea de 10 ani de închisoare (Imagine: Mediafax Foto)



Ioana Maria Vlas rămâne cu pedeapsa de zece ani de închisoare în dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii (FNI), după ce magistraţii instanţei supreme au decis, joi, să menţină decizia Curţii de Apel Bucureşti de condamnare a acesteia.

Sentinţa în acest dosar este definitivă, astfel că Ioana Maria Vlas va fi reîncarcerată pentru executarea diferenţei de pedeapsă rămasă după scădereai perioadei petrecute în arest.

Instanţa a menţinut în parte decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul FNI în care sunt mai mulţi inculpaţi alături de Vlas.

Instanţa supremă a stabilit că AVAS nu este parte responsabilă civilmente în proces, astfel că nu instituţia este obligată să îi despăgunească pe investitorii FNI.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trimite la Tribunalul Bucureşti, instanţa de executare în acest caz, o copie a minutei deciziei de joi. După primirea minutei, Tribunalul Bucureşti va sesiza Biroul Urmăriri pentru punerea în executare a condamnării pe care a primit-o Vlas.

Totodată, instanţa supremă i-a condamnat pe Gavril Bătrân, Mircea Costescu, Mircea Ianculescu şi Ioan Diţă la câte trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani şi şase luni fiecare. Toţi aceştia au fost condamnaţi pentru complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.....

Ma intreb si eu asa dupa mintea mea,astea sunt pedepse??????Acesti oameni care au nenorocit mii de oameni merita sa mai iasa vreodata din inchisoare.Mai vedem noi peste un an daca nu o sa poata fi eliberata pe cautine.La cati bani a furat cautiunea o sa fie un mizilic pt ea....Parerea mea

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu